marți, 23 august 2011

II → verba volant, scripta manent... sau undeva pe-acolo;

poate că numele acestui blog necesită o lămurire. ei bine, era una dintre expresiile cele mai folosite ale bunicii. de cum ajungeam cu tărăboanța pe uliță (drumurile cu tărăboanța sunt cele rămase neuitate, cele cu mașina nemțească nu sunt tocmai demne de pomenit), ieșea și bunica în prag și exclama: ”bată-vă cucul! ați sosit?”. asta fiindcă, de obicei, ajungeam pe neanunțate, în satul de atunci fiind disponibil doar telefonul cu cartelă/fise de la poștă pentru comunicare. existau și telegramele, și scrisorile, însă părinții mei erau pre(a)ocupați pentru asemenea fleacuri.

expresii ca expresii, una-alta, însă nimeni nu vorbește despre bunica fără a-i pomeni înjurăturile :D. asta pentru că, de obicei, nu se sfia să le arunce indiferent de context sau public; în gura ei, sunau ca simple afirmații, și te pufnea mai degrabă râsul decât să te ia gaia de indignare. ”fută-i soarele”, rostit în cel mai pur grai moroșănesc, va rămâne perpetuu preferata mea; în rest, majoritatea amestecau româna cu maghiara, ”jeszus maria” fiind printre cele mai frecvente superlative de uimire. 

mă mai distram de același amestec lingvistic prezent când bunica nu își găsea cuvintele într-una dintre cele două limbi... materne. apăreau atunci vorbe românești cu accent unguresc: bundița, pălăria - cu a-uri rostite aproximativ precum ă-ul nostru, cine știe, cunoaște. buni spunea că lucră cu mânurile și toți păcurarii se duc pe la căși. iar eu confuzam o bună parte din moldovă oricând mă întorceam la școală cu asemenea grai în bagaj.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu